Fii la modă, la birou sau la distracție, cu ajutorul magazinului La Femme!

De când mă știu și până acum ceva timp m-am imbrăcat aproape numai în pantaloni – pantaloni la școală, pantaloni la facultate, pantaloni la aproape toate ocaziile speciale. Parcă aud și acum vorba mamei „parcă ai fi băiat, toată ziua în pantaloni, mai schimbă și tu pantalonii ăștia.”

Au trebuit să treacă niște ani buni ca să mai renunț și eu la atâția pantaloni. Încet , încet am descoperit că mă simt foarte bine și chiar confortabil în fuste și chiar și în rochii. Am început să adopt la birou o ținută office și mă simt foarte bine în noua postură. Chiar am început să caut în magazinele de haine online cât mai multe rochii pe care să pot să le port și la birou , dar și cu alte ocazii. Așa am descoperit un site minunat unde găsesc tot ce vreau. Acesta este La Femme.

Decât să pierd timpul prin magazine, să iau la rând atâtea rafturi și umerașe ca să găsesc ce îmi place, mai bine stau acasă, confortabil și cu câteva click-uri rezolv imediat. La recomandarea unei prietene am intrat pe sit-ul LaFemme și am rămas plăcut surprinsă să văd că am de ales dint-o gamă foarte largă de produse. Așa am găsit la categoria rochii office un model foarte frumos și cu o culoare pe care eu o ador – verde.rochie_office_verde_cu_model_imprimat_w1072vAceastă rochie este office, verde, model din colecția La Femme 2015.  Este căptușită cu căptușeală din poliester și are decolteul la baza gâtului. Se închide la spate cu fermoar ascuns de 50 cm, modelul fiind scurt, cambrat. Materialul este ușor ridat și satinat, cu imprimeu flori mari. Pentru că are prețul de 289,99 lei am transportul gratuit.

Mi-a ma atras atenția acestă rochie,în culori calde, de toamnă, cu model aztec.rochie_office_neagra_cu_imprimeu_aztec_cm933nRochia este căptușită cu căptușeală din poliester și are decolteul rotund. Este prevăzută cu pense drepte atât în față, cât și la spate. Are tăietura taliei de unde pornesc pliuri și se închide la spate cu fermoar ascuns de 48 cm. Imprimeul rochiei este aztec, cu nuanțe de roz si kaki.

Având în vedere că mai e puțin până la sărbătorile de iarnă am zis că ar fi bine să caut și o rochie pentru ocazii speciale. Și am optat pentru aceasta rochie_de_ocazie_neagra_lunga_cu_paiete_mari_w1001.Rochia este căptușită cu căptușeală din poliester satinat, cu decolteul în V și push-up. Bustul este acoperit cu mărgele fine și paiete mari strălucitoare, aplicate pe tul. Partea din spate are decolteul în V adânc și fermoar ascuns de 29 cm.

Eii, dar ce credeați, că mă uit numai după rochii? Încă nu m-am „vindecat” de tot, deja trei rochii e „cam destul”. Zis și făcut și am trecut la categoria pantaloni. Mi-a plăcut în mod deosebit această pereche pantaloni_negri_cu_broderie_colorata_1405n. Au talia medie, cu betelie, bride si curea maro împletită cu garnitură aurie. Se închid cu nasture și fermoar, având buzunare atât în față, cât și la spate. Modelul este ușor conic.

Mie mi-a fost ușurată foarte mult munca în găsirea produselor dorite, utilizând tabelul mărimilor. Folosind acest tabel, oricine caută ceva, nu dă greș și nu v-a sta cu grija că nu i se v-a potrivi articolul respectiv.

La început nu credeam că aici găsesc cam tot ce îmi doresc, pentru că sunt cam pretențioasă și mofturoasă, dar acum că am văzut despre ce este vorba recomand cu mare încredere acest site.

Acum sunt mândră că port și rochii și fuste din ce în ce mai des, iar mama îmi zice că „nu mai sunt băiețoiul de altă dată. Vezi mamă că se poate și altfel și tot tu esti și cu și fără pantaloni.”

De ce LaFamme? Pentru că ai:

  • 20% reducere + transport gratuit de ziua ta de naștere sau de nume
  • transport gratuit de la 199,99 lei
  • cumpărături în deplină siguranță – garanție 30 zile
  • 20% reducere dacă ești student sau elev.

De ce LaFemme.ro? Pentru că aducem într-un univers virtual moda pariziană la prețuri speciale. LaFemme.ro te așteaptă online 24 de ore, 7 zile din 7, cu un concept special: haine damă care te scot din anonimat. De la rochii casual sau de ocazie, cămăși smart casual cât și office până la bluze avangardiste, pantaloni, jachete și accesorii, îți poți alege ținuta potrivită cu un singur click. Tu alegi, plătești în siguranță online, ramburs, în rate sau prin ordin de plată, iar noi ți le livrăm oriunde în țară.

 

Rafinament, eleganță, stil, feminitate și bun gust – LaFemme.ro.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s