Like, share, Wu Xing

            În urmă cu ceva timp nici nu mă gândeam că voi putea mânca vreodata mâncare chinezească. Nu conta deloc pentru mine faptul că sora mea îmi spunea să am încredere în ea că este foarte bună, nu conta că la serviciu, cel puțin o dată pe săptămână, colegii comandau mâncare chinezească. Eu o știam pe a mea – nu și nu și nu.

         Totul s-a schimbat în urma participării împreună cu soțul la un concurs culinar organizat de un mare lanț de hipermarket. La sfârșitul celor două zile de concurs noi am fost câștigătorii marelui premiu. Printre altele am câștigat și o masă la un restaurant chinezesc. Nu mi-a venit să cred când am auzit, chiar îmi părea rău că nu o să mănânc nimic acolo.

          A venit ziua în care trebuia să mergem la acel restaurant, dar eu i-am zis soțului să se ducă singur, însă el m-a incurajat zicându-mi că poate găsesc eu ceva din tot meniul să îmi placă, măcar beau o apă plată.Wu-xing-App

          Țin minte și acum foarte bine că am mâncat pui cu urechi de lemn și ceva sosuri și mi s-a părut cea mai bună carne mâncată vreodată, cea mai bună mâncare. Întorcându-ne acasă, am vorbit toată seara despre ce servisem la restaurant. Am fost foarte încântată de meniul ales și am zis că îmi pare rău că până atunci nu încercasem și acest tip de mâncare.

     De atunci nu ezit niciodată să comand și eu împreună cu colegii mâncare chinezească. Chiar comandăm fiecare câte un fel diferit de mâncare, ca apoi să putem gusta unul de la altul. Câteodată comandăm mai multe zile la rând aceleași feluri de mâncare datorită faptului că ne-au placut foarte mult.

       Cum în zilele noastre totul se întâmplă pe internet, pe rețele de socializare, am descoperit cu mare plăcere restaurantul Wu Xing. Wu Xing înseamnă mâncare chinezească apetisantă la cutie. Combinațiile chinezești de carne, legume, fructe, noodles și sosuri, toate amestecate la cutie, reprezintă o invitație unică de a experimenta. Este un brand echilibrat , dar și foarte creativ. Pentru că totul se bazează pe internet și acest brand ține pasul cu tehnologia în continuă evoluție. Prin noua aplicație Wu Xing descărcată pe mobil, la fiecare comandă direct din aplicația de mobil primești 15% disount.  Meniul este unul foarte variat, potrivit pentru fiecare preferință, atât cu cosuri iuți,dar și dulci sau sărate. Pentru cine dorește să comande și pentru copii aici se găsesc meniuri speciale și mai mult de atât vin la cutie cu câte o surpriză –  un dinozaur.

         Mi-ar plăcea să stau la o masă rotundă împreună cu prietenii, pe care să fie așezate diferite feluri de mancare chinezească și să ținem cont de tradiția asiatică unde toți mănâncă din toate, să ne întâlnim de dragul bucatelor și a luării mesei împreună.

Mâncarea chinezească=plăcerea de a mânca!

Nu uitați, întotdeauna Share your box !

Acum mai simplu ca oricând!

*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s