Flori de dovlecel pane

La noi in tara nu se prea obisnuieste sa se consume florile de dovlecel pane sau umplute cu branza si apoi facute pane. In alte tari sunt adevarate delicatese.

Si acum ma amuz cand imi aduc aminte de reactia surorii mele cand m-a vazut ca vin din gradina cu florile de dovlecel. A fost o reactie plina de uimire si abia a reusit sa ma intrebe de ce le-am rupt. Cand i-am spus ca o sa le fac pane a fost si mai mare mirarea.

A fost reticenta la inceput, dar dupa ce a gustat prima floare m-a intrebat daca mai sunt flori prin tufele de dovlecei.37284612_1989386664428482_806031066421788672_n

Florile trebuie pregatite imediat dupa ce au fost rupte pentru ca sunt foarte fragile.

Se spala foarte usor, dar nu prin jet de apa si se lasa sa se scurga bine de apa pana se pregateste aluatul de pane.

Pentru aluatul de pane avem nevoie de:

  • 100 gr. faina de grau
  • 125 ml. apa calduta
  • 1 ou
  • sare si piper dupa gust

Se cerne faina si se smesteca cu oul batut. Se pune si apa calduta si se amesteca pana se obtine un aluat ca de clatite, dar putin mai gros. Se potriveste de sare si piper.

Punem intr-o tigaie uleiul la incins, dam fiecare floare prin aluat si o punem la prajit in uleiul incins. Trebuie sa fim foarte atenti pentru ca se prajesc foarte repede.

Se scot pe un servetel absorbant si se servesc apoi caldute.

37311728_1989385617761920_2740624571517370368_n

Pofta buna!

Reclame