Dragă, ieșim pe ușă în 5 minute! Sigur, cum să nu…

Oare de câte ori nu am auzit fiecare dintre noi: ”Dragă, ieșim pe ușă în 5 minute, da?”, fie că suntem femei sau bărbați. Ești și tu nerăbdător că o să pleci undeva la un anumit eveniment și te saturi așteptând partenerul să fie  gata.  Continuarea

Anunțuri

Ce faci când ai niște cutii goale

Acum câțiva ani mâncarea chinezească nici nu exista, mai bine zis nu voiam să aud de așa ceva. Poate vă întrebați de ce? Nici eu nu știu ce să răspund. Nici atunci nici acum. Poate din lipsă de informații, concepții greșite…

Cu ajutorul unei colege de birou ”am descoperit și eu America” sau China, după caz:) Tocmai ce venisem în acel birou, eram nouă, nu îi cunoșteam așa de bine pe cei care îmi deveniseră colegi. Continuarea

De vorbă la o cafea

      Povestea mea începe în luna octombrie a primului an de facultate. Deși eram nerăbdătoare să îmi întâlnesc colegii, să văd ce cursuri avem, parcă totuși mă simțeam ca în prima zi de școală. Aveam ceva emoții. Încet încet au dispărut pe parcurs ce am cunoscut toți colegii și am văzut că rezonez cu câțiva dintre ei. Cu unii chiar foarte bine. Continuarea

Poftiți la aniversarea căsătoriei

Îmi place foarte mult să merg pe munte și cu această ocazie am vizitat foarte multe locuri din țară. Am cunoscut oameni minunați, iar cu unii dintre ei încă păstrez legătura și acum după foarte mulți ani.. Datorită acestei pasiuni am urmat și Facultatea de Geografie care mi-a deschis noi orizonturi în ceea ce privește muntele. În această minunată perioadă l-am cunoscut și pe cel care urma să îmi fie soț, la fel de împătimit al muntelui. Dacă nu eram plecați în vreo practică și aveam timp liber nu ratam o plecare la munte, chiar și de două zile.hotel Royal Continuarea

Before / After cu Answear

          Despre importanța vestimentației s-a vorbit din cele mai vechi timpuri. Hainele sunt deseori considerate ca o prelungire a ființei noastre și modul în care ne îmbrăcăm dezvăluie propria părere despre noi înșine. Sunt multe situații de viață în care ne dorim să facem o impresie bună: la un interviu, la aniversarea cuiva drag, la o întâlnire, etc. In toate astfel de situații hainele joacă un rol deosebit de important. Continuarea

Ai nevoie de ajutor la curățenie? Te ajută Nufăr și Triumf

           Fie că este vorba despre femei sau bărbați, sau despre timpul pe care îl are fiecare dintre noi, curățenia a ocupat mereu un loc fruntaș în viețile noastre. De-a lungul timpului, odată cu evoluția iminentă, s-au schimbat și metodele și procedeele care ne ușurează din ce în ce mai mult munca, dar rezultatul a rămas același: o casă curată, veselă, lucioasă, luminoasă. 
          Daca bunicii și străbunicii noștri foloseau leșie, săpun de casă sau spălau direct rufele la râu, în prezent suntem bombardați zilnic cu tot felul de reclame care ne promit „marea cu sarea” în ceea ce privește obținerea curățeniei mult dorite. Produse care mai de care colorate, ambalate în așa fel încât să ne ia ochii, dar oare câți dintre noi ne punem întrebarea „Ce conțin acele produse? Conțin sau nu ingrediente cu efecte alergene? Sunt ”prietenoase” cu mediul?”
          Am fost mereu în căutare de produse de curățenie cât mai naturale, din cauza faptului că am o piele foarte sensibilă, chiar și mănușile menajere afectându-mi pielea.
       Dar de când am descoperit experții în curățenie Nufăr și Triumf, problemele generate de detergenți asupra pielii mele sensibile au dispărut. Am folosit cu mare plăcere produsele si le-am ales pe cele mai potrivite pentru noi. De atunci nu îmi lipsesc din casă Nufăr detergent universal, Nufăr geamuri floral, Triumf pentru veselă și Nufăr detartrant. Ei sunt aliații mei împotriva petelor și a mizeriei de orice tip.nufar-verde-vesela Continuarea

Reduceri substanțiale de la Vegis

             În perioada 16 noiembrie ora 20:00 – 17 noiembrie ora 23:59 este Black Friday la Vegis. Găsim o multitudine de produse pentru copii, mai ales că în această perioadă ei răcesc mai repede și des, dar și pentru întreaga familie.

            În această perioadă vor fi reduceri la foarte multe produse:

 – produse bio – până la 90% discount
 – produse apicole – până la 40% discount
 – cosmetice – până la 50% discount
 – alimente – până la 50% discount (batoane proteice, gemuri și dulcețuri, fructe uscate, nuci, alune, condimente și multe altele).

         În plus, chiar și Pachetele 1+1 vor avea reduceri între 15% – 90%.

Grăbiți-vă! Nu trebuie să ratați această șansă!

vegis.ro%20

Eu vând, tu cumperi

     Când vine vorba despre sisteme audio există în general două tipuri de cumpărători: cei care sunt dispuși să cheltuiască un buget mai mare pentru un sistem audio de calitate și cea de-a doua categorie, cei care vor ceva bun , dar nu doresc să cheltuie prea mulți bani. Sau mai pe scurt unii care știu din capul locului ce să cumpere și unii care vor și nu prea vor, hai că poate revin, dar ceva mai ieftin nu aveți? Continuarea